joi, 12 martie 2015

luni, 12 ianuarie 2015

viata, asa cum e ea

ma suna acum cateva seri A, cu care abia am schimbat cateva vorbe in viata asta, fostul prieten al lui B, prietena mea, sa ma intrebe daca are sanse sa se impace cu B. el de ceva timp iese cu C, o tipa cu care s-a "combinat", crezand ca B iese cu un tip D. il intreb: "pai si tu esti inca cu C? cum vine asta?". cu o nonsalanta deplina omul imi raspunde ca da dar ca subiectul conversatiei il constituie totusi B, prietena mea. apoi ma lamureste: "C stie ca nu o iubesc pe ea ci ma gandesc inca la B dar ramane cu mine". evident ii spun ca ar trebui sa se hotarasca inainte de orice si sa-si asume ca vrea un drum sau altul - B sau C. dupa ce va lua decizia asta, il sfatuiesc sa porneasca pe acel drum si sa faca tot ce-i sta in putere ca sa reuseasca. stiu, dar nu ii spun, ca prietena mea B cel mai probabil nu se va impaca cu el.
nu ii ascund adevarul pentru ca sunt sadica ci pentru ca toata povestea asta nu tine de viata mea si nu ma priveste. stim unele lucruri dar nu putem anticipa schimbarea lor - poate totusi B se va razgandi.
dupa ce inchid telefonul  nu ma pot opri din a ma gandi la C. devin brusc furioasa. si eu am fost C - un om indragostit asteptand, cu sufletul la gura, ca A sa decida ce vrea sa faca. A nu am fost niciodata, asa ca nu pot sa-l inteleg.
recapitulez povestea asta si povestea mea in cap de multe ori in ultimele zile, cand cu furie, cand cu tristete. fiecare din cei implicati sunt ridicol de umani. suntem uneori atat de fragili cand vine vorba de sentimente... si din exterior lucrurile par atat de simple... acum cateva zile ii spuneam unei prietene dragi ca trebuie sa inceteze sa aiba asteptari de la oameni. aseara, intr-o situatie neinsemnata, si eu m-am trezit ca aveam asteptari prea mari. dam lectii pe care inca nu le-am invatat noi insine, primim lectii pe care altii nu le-au invatat. incercam, in fapt, sa construim un sistem de suport emotional reciproc care sa ne permita sa inaintam in viata. si, sadic enough, primim aceleasi incercari pana cand ne invatam lectiile. si avem nevoie unii de altii in tot procesul acesta ca sa nu o luam razna cu totul.
inchei cu o istorisire simpatica si care mi-e draga din Talmud. e si una dintre cele mai cunoscute. face referire la o disputa lunga intre academiile de studiu conduse de Shammai si Hillel, doi intelepti importanti de la rasaritul erei comune:
"Our Rabbis taught: For two and a half years were Beth Shammai and Beth Hillel in dispute, the former asserting that it were better for man not to have been created than to have been created, and the latter maintaining that it is better for man to have been created than not to have been created.They finally took a vote and decided that it were better for man not to have been created than to have been created, but now that he has been created, let him investigate his past deeds or, as others say,let him examine his future actions." (Bavli Talmud, Eruvin 13B)

marți, 6 ianuarie 2015

poezia din creier (3)

in seara aceasta o doamna: Ana Blandiana

Descântec de ploaie

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie",
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă "Sunt cea mai frumoasă femeie".
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei...

Întâlnire 

Nu te speria.
Va fi atât de simplu totul
Că nici nu vei înţelege
Decât mult mai târziu.
Vei aştepta la început
Şi numai când
Vei începe să crezi
Că nu te mai iubesc
Îţi va fi greu,
Dar atunci voi pune
Un fir de iarbă să crească
În colţul ştiut al grădinii,
Să ajungă la tine
Şi să-ţi şoptească:
Nu vă speriaţi,
Ea este bine
Şi vă aşteaptă
La celălalt capăt al meu.

Poate că mă visează cineva 

Poate că mă visează cineva -
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se şterg
Secundă cu secundă
Şi faptele mi se topesc...
Şi poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,
Trezit,
Purtat cu sila-n viaţa lui
Adevărată,
De aceea mă-ntunec
Suspendată uneori
Ca de-un fir care se topeşte de nea,
Fără să ştiu
Dacă va mai adormi vreodată
Ca să mi se mai întâmple
Ceva.

alte texte aici
si un interviu cu ea aici din care pastrez ultimul raspuns:
"Cum ati rezistat?
Prin naivitate. Toata viata am facut eforturi teribile de a nu-mi pierde naivitatea."

ziua 21 spre 22

cand recitesc ceea ce scriu ma incearca un sentiment apasator al inadecvarii. oamenii scriu pe net, de cele mai multe ori chestii foarte pozitive ori dure si eu trancanesc depresiv. bunaoara, acelasi sentiment l-am simtit de curand stand la o masa cu nefumatori ce criticau aspru fumatul. ma simteam de parca aveam camasa plina de sange si o ascundeam cu jacheta in timp ce un zambet tamp, cumva vinovat, mi se instalase pe chip.
am incercat sa fiu si eu nefumatoare pana de curand. azi citeam pe un site doua povesti ale unor tipi care incercau sa se lase de fumat. si unul dintre ei, scriitorul din cate retin, spunea ca viata e clar mai frumoasa insa simti ca un pic iti este ciupita creativitatea. cineva mi-a spus, de curand, si clar nu se insela, ca tigarile cel mai probabil imi ofera momente de liniste si de aceea continui sa ma dedau acestui urat viciu. just. cand fumez pot sa respir.
cand fumez pot sa respir? am scris propozitia asta atat de absurda - ioi, parca nici mie nu-mi vine a crede dar cam asa imi pare a fi. in creierul meu sunt multe multe voci, e ca un soi de piata unde toti striga - constiinta, dorintele, responsabilitatile, ceilalti oameni din viata mea, planurile nerealizate, proiectele amanate etc etc. cand fumez ies din piata si vorbesc doar cu mine. atunci imi pot ordona gandurile. e clar ca la un moment dat voi renunta la acest viciu care vine cu un miros neplacut al hainelor si cu o usoara stare de ameteala. mi-e clar ca fumatul este un drog si ca dependenta de orice nu e benefica. dar vreau, vreau mult sa aflu cum pot altfel opri vocile din creier. cum fac cei care nu au fumat niciodata?
asta e o lectie ce ramane inca deschisa. si ma bucur ca e asa. cred ca viata se sfarseste cand nu mai ai lectii de invatat si eu, slava Domnului, am inca o groaza de aflat. acum incerc sa aflu cum poti renunta. cum poti renunta la ceva ce iubesti pentru ca nu e bine, binele fiind cel mai probabil ceea ce e acceptat ca fiind bine pentru cei mai multi. ca parte a unui univers legat tainic nu cred ca poti sa fii subiectiv in privinta binelui.
in una din cele mai comice intaniri din viata mea, pe care chiar am rememorat-o recent, ma aflam in fata unei preotese luterane din Stockholm. aveam un debut de depresie si m-am gandit ca biserica, oricare ar fi fost ea (si acolo erau numai luterani), ar putea fi o alternativa buna, ca acolo se ascund raspunsurile care au functionat de generatii. era imediat dupa cutremul din Japonia care avusese loc de ziua mea, in martie. si doamna mi-a explicat, printre altele, cum lumea e ca o plasa (sau ceva de genul) care se roade pe ici colo. si atunci cand se roade mult, plasa se rupe. cred ca incerca sa explice cutremurul - pentu ca "de ce Dumnezeu a lasat oameni sa moara in Japonia?" pare exact genul de intrebare pe care eu as pune-o.
si acum intorcandu-ma - daca lumea chiar e ca o plasa (sau ceva de genul) si exista legi tainice care ne leaga unii de altii inseamna ca trebuie sa gandim ca un tot. daca egoismul meu si fericirea mea sunt legate de nefericirea chiar tainica si imperceptibila a altora atunci oare merita sa imi urmez impulsurile? a nu se citi gresit. departe de mine sa cred ca oamenii trebuie sa aleaga nefericirea. nu. desi pesimista, eu chiar cred ca poti fi cumplit de fericit pe termen lung si nu genul de fericire tampa ci genul de fericire care se construieste caramida cu caramida. care vine cu liniste, care te umple de bucurie, care radiaza, care te ajuta sa ii ajuti pe ceilalti. daca lucrurile nu stau asa cred ca trebuie sa fugi. atunci esti pe un drum gresit.
si mai cred ca fericirea nu e de unul singur ci in comuniune. cred in cupluri, cred in renuntarea la sine si armonizarea cu celalalt. cum se spune in Vechiul: "Vaiomer Adonai Elohim lo-tov heiot ha'adam levado eeshe-lo ezer kenegdo" adica" Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”" (Geneza 2:18, voi scrie odata mai mult despre). cam atat pentru acum. dat fiind faptul ca in biroul meu astazi era mai frig ca afara si m-am congelat lent cred ca ma voi retrage sub plapuma mea.

duminică, 4 ianuarie 2015

ziua 20

Marusia moare in bratele lui Cealdonov in primele clipe ale celei de-a 20-a zi. Izbucnesc intr-un hohot de plans pentru ca am iubit-o pe Marusia, mi-am imaginat-o privindu-ma in oglinda. E ceva in literatura rusa ce nu poate fi gasit niciunde. Probabil tine de sufletul rus pe care Alain Besançon incerca sa-l dezvaluie fara a-l cuprinde cu totul. Probabil e acelasi lucru care ma face sa ma gandesc mereu cu drag la Chisinau - desi citind aceste randuri multi din cunoscutii mei s-ar incrunta (pentru ca stim prea putin sa pretuim si sa integram in mostenirea culturala toate diferente).
Cum spuneam, am plans la moartea Marusiei pentru ca i-am privit povestea cu pretuire, pentru ca mi-am dorit-o. Cred ca generatia mea e, in mare masura, patetica emotional. Suntem extraintelectuali, castigam burse peste burse, calatorim in locuri fabuloase si facem proiecte revolutionare dar sentimental suntem, cei mai multi, ca niste adolescenti complexati, timizi sau iresponsabili. Povestea Marusiei si a lui Cealdonov e ca un tanc rusesc - genul acela de casnicie solida si aparent banala din generatia bunicilor si parintilor in fata careia nu ai cum sa nu zambesti.
Sunt o idealista. Sunt si pesimista. Si imi place cum reuseste Plesu aici sa surprinda esentialul "Vreau doar sa spun ca daca o intalnire de dragoste devine prea complicata, daca emotia, farmecul si placerea se umplu, dintr-un motiv sau altul, de cearcane, ceva in maruntaiele acestei intalniri e pe cale de a se deteriora. De asemenea, daca frumusetea intalnirii se cuplează cu nefericirea masivă a altora. O mare iubire care sfarseste prin a ruina cariere, caractere, vieti e o iubire mai curand stramba si are putine sanse de happy end. (...) Iubirea adevarata e fericire pe termen lung, sau nu e deloc. Asa ceva nu exista? Bine. Atunci nu exista iubire adevarata." Asta a reusit sa ilustreze si Marina Stepnova in cartea ei. Si asta cauta sa gaseasca si idealista de mine chiar daca, in noptile reci de iarna, se intampla sa visez ore in sir la un octombrie fara sfarsit.

sâmbătă, 3 ianuarie 2015

poezia din creier (2)

Ramanem tot in Basarabia si tot la clasici: Dumitru Crudu (sau Dudu - asa cum l-am cunoscut eu intr-o frumoasa noapte de toamna in Chisinau, acum multi ani) - un om ca o poveste

Akvika II

1

Stai aici si te temi ca nu ai sa poti dormi la noapte, ca
Ai sa innebunesti, "toti o sa innebunim la un moment dat la noapte", te
Opresti in mijlocul strazii, "copiii goi vor sa vada soarele", cind nu
Poti plinge, vrei
Sa vezi soarele,
Vrei sa vezi soarele,
Cand nu poti plange sau macar pe marius ianus

Cu totii vrem sa vedem ceva Cu totii vrem sa vedem ceva
Inima mea e plina de sange la fel ca a lui marius ianus
Ochii mei ochii mei unde sunt cei care m-ar fi putut iubi
Ochii mei ochii mei unde sunt cei care ar putea sa-mi spuna
Unde sunt cei

Suferinta e mai puternica decat orice in lumea asta
Decat mine de exemplu
Decat mainile mele decat
Degetele mele de la picioare

Si ai vrea sa iesi in strada si ai vrea sa vezi
Ceea ce ti-a lipsit dintotdeauna
Ceea ce nu ai avut niciodata

Dar acum stai aici si te temi si nu apare nimeni
Sa te imbratiseze si sa-ti spuna iata lumina iata lumina
Si nici nu o sa apara vreodata.

3

Acum stii ca sunt si oameni care nu te iubesc akvika
Care stau dupa draperii violete care stau si
Te privesc

Am vazut soareci care au murit
Am vazut soareci care si-au iesit din minti
Am vazut oameni foarte singuri akvika

Cand ai sa deschizi usa stii ca nu mai are nici
Un rost s-o deschizi
Priveste totusi priveste cum zapada
Nu sufera deloc
Cum piatra nu sufera cum
Gandurile
Astea nu sint ale mele
Inteleg asta si, brusc,
Sunt atat de fericit

***

as vrea pur si simplu
sa beau o bere
si mai mult nimic nimic
nimic nimic nimic nimic
mai mult
as vrea pur si simplu
sa comand o bere
si sa stau in fata ei
ca un prost
in larma aia din jur
as vrea pur si simplu
sa comand o sticla
sa mi-o aduca sa
mi-o puna in fata
o bere rece verzuie
pe care nici macar
sa n-o beau
as vrea pur
si simplu sa comand
o bere
doar o bere

Ieri Dimitrie

pompele funebre astazi sunt închise dimitrie
e duminica si-au luat zi libera
iar eu voiam sa intru sa ma
interesez de anumite lucruri

sa întreb daca sicriele sunt de marimi
diferite sa întreb ce greutate au dimitrie
si peste cât timp vor putrezi
si desigur cât costa

voiam sa stiu lucrurile astea dimitrie
pentru a-mi îmbogati cultura generala
si voiam sa mai stau la o parola
cu vânzatoarea aia noua si tânara

dar pompele funebre astazi sunt închise dimitrie
eu îmi fumez singur tigara în fata usii
si îmi amintesc cum ieri
vânzatoarea aia noua si tânara se plictisea
la geam dimitrie

vineri, 19 decembrie 2014

curatenie de iarna (2)

Am gasit, in carnetelul meu mov, 3 citate din "Cele 40 de legi ale iubirii" de Elif Shafak. Draguta carte.

"Intr-o zi un om a venit fuga la un sufit si i-a spus gafaind:
- Hei, se cara niste tipsii, uita-te acolo!
Sufitul i-a raspuns linistit:
- Ce ne pasa noua? E treaba mea?
- Dar tipsiile sunt carate acasa la tine! a strigat omul.
- Atunci e treaba ta?"

"Nu-i de mirare ca profetul Mohamed a spus: Pe lumea asta sa aveti mila de trei feluri de oameni - De bogatul care si-a pierdut bogatia, de cinstitul care si-a pierdut cinstirea si de inteleptul inconjurat de nestiutori."

"Fiecare iubire si prietenie adevarata e povestea unei prefaceri neasteptate. Daca suntem aceeasi oameni inainte si dupa ce-am iubit inseamna ca n-am iubit destul."

miercuri, 17 decembrie 2014

curatenia de iarna

Sunt intr-un proces de eliberare a calculatorului. Am gasit, printre muuuulte rapoarte de cercetare, un doc intitulat 1lunadefilmero. Se refera la un experiment pe care l-am facut, la inceputul anului, pe facebook. Timp de o luna si 10 zile am vazut 24 lungmetraje, 29 de scurtmetraje si 2 documentare romanesti. A fost fun, mi-am updatat cunostintele in domeniu. Ca sa nu pierd toata experienta redau aici statusurile din acea perioada :). Ioi, pe unele chiar le uitasem.


#1lunadefilmero 
O zi de 27 martie incheiata cu lampioane tricolore, in care am pendulat mintal intre imagini din Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism” (Corneliu Porumboiu, 2013) oferit de generozitate de HBO celor ce nu dorm si poemele lui Alex Cosmescu. „Cand filmezi ceva ce te intereseaza pui in centru, nu lasi la periferie” vs. „celulele mele mor si se inlocuiesc una pe alta./ candva o sa am un corp care nu te-a vazut niciodata. / pe care nu l-ai vazut niciodata.” In autobuzul ce se indrepta spre cartierul semi-obscur in care domiciliez m-am gandit la o declaratie de dragoste. Poate pentru ziua de azi. Poate, pana la urma, pentru mine – caci orice asumare e terapeutica. O sa incep un experiment impropriu mie: timp de o luna de zile, in fiecare zi, voi urmari un film romanesc – la cinema, la TV, pe net, de la oameni, lungmetraj, scurtmetraj, experimental, whatever. Asta e deci ziua 1 din#1lunadefilmero

Ziua 2 din #1lunadefilmero a început cu "Câinele japonez" (Tudor Cristian Jurgiu, 2013). Ploaia din film a continuat în viaţa reală dar am răzbit si am ajuns la o prea scurtă expunere a lui Adrian Cioflâncă despre jaful de la banca de stat din 1959 în arhivele securităţii, cea mai hipstereasca problematica a timpului recent. Am reţinut această nota amuzantă: cei 6 evrei care au organizat jaful au fost puşi să semneze ca manifestele pe care le-au împărţit, ulterior jafului, erau legionare. — at Institutul De Istorie "nicolae Iorga" Al Academiei Române.

Am revazut Closer to the MOON - un film de Nae Caranfil (Nae Caranfil, 2014) in acelasi decor racoroso-comunist al Cinema Scala. Nu va mai fi pentru multa vreme in cinematografe asa ca va recomand sa va grabiti sa-l prindeti. Mi-a placut mult prima data (l-am vazut de ziua mea ca un rasfat) si tot mult si acum. Desi sensibil si cumva trist este si plin de energie. Atinge acele coarde pe care ni le ruginim prin conformare - cred eu. Dar eu habar nu am sa descriu un film . Acum adorm pe "Marele jaf comunist" al lui Alexandru Solomon si imi dau seama ca mi-e si mai drag de personajele reale ale jafului din '59. Una peste alta a trecut si ziua 3 din#1lunadefilmero

"Balanta" / The Oak (Lucian Pintilie,1992) pentru ziua 4 din #1lunadefilmero - Razvan Vasilescu si Maia Morgenstein sunt minunati - imi era dor de filmul asta si imi e dor de o poveste asa

#1lunadefilmero ziua 5 - Din dragoste cu cele mai bune intenții (Adrian Sitaru, 2011) la recomandarea Iuliei - ce sa spun... exact asa sunt eu ca personajul lui Bogdan Dumitrache (al carui fan incep sa fiu) - am trait aceeasi panica cu mama mea si imi ingheata inca sangele in vene cand suna cineva din familie sau fixul - e interesanta realitatea asta comuna - felul in care gandurile noastre se intersecteaza/confunda si devin astfel banale/comune. imi place luna mea de filme tot mai mult

" Surasul fetei din tramvai m-a fermecat definitiv, am inc-o drama la activ, exact ca domnul Ion Susai”, "sunt o multime de oameni in lumea asta pentru care nu merita sa misti nici un deget" - Filantropica (Nae Caranfil, 2002) in ziua 6 din#1lunadefilmero. Nae e Nae - cum frumos spune marele nostru jurnalist Andrei Crăciun, caruia ii si dedic aceasta vizionare

(click pe "aflati mai mult" pentru continuare)

ziua 1

o vecina din bloc mi-a spus ca nu poti incepe un lucru nou intr-o zi de marti.
aparent, lucrurile incepute in zile de marti sunt sortite esecului. ca orice cauza pierduta, si cauza de a incepe ceva intr-o zi de marti, este o cauza la care vreau sa ader. cand eram mai mica, in lunga mea copilarie bucuresteana, aveam o fascinatie pentru data de 13. pe 13 plecam intr-o excursie fabuloasa la bunica mea - era ziua noastra. bunica, evident, locuia doar la o statie distanta dar, pentru mine, distanta aceea insemna o mica evadare din cotidian. bunica asculta pe atunci radio - imi rasuna undeva, inca si acum, cotele dunarii. odata, cei de la radio au prezentat un reportaj despre cifra 13. spuneau ei ca, undeva in america, oamenii erau atat de speriati de 13 incat nici nu exista macar etajul 13... atunci au inceput indoielile mele, vizavi de normalitatea lumii in care m-am nimerit :).
cum spuneam, memoria mea e selectiva - iubesc tare tare o piesa de teatru care se joaca din 1993 la teatrul evreiesc - e un one woman show cu maia morgenstern - "asta seara: lola blau" - am vazut piesa de vreo 11 ori acum ceva ani, anul acesta am revazut-o. imi vin, brusc in memorie, diverse melodii din piesa - in functie de starea mea. piesa e in idis. azi mi-am amintit de melodia aceasta - lola blau afla, intr-o europa tot mai antisemita, ca a primit un contract de lucru in state si deci poate emigra pentru a-si schimba viata (cred ca vorbitorii de germana vor prinde ideea, maia e mult mai energica totusi, uf):

acelasi entuziasm il simt si eu la intalnirea cu mine care, in seara aceasta, are gust de caise si pastreaza inca amintirea oamenilor dragi cu care mi-am petrecut ziua.
pana la urma, probabil ca viata e facuta dintr-un sir de intamplari, spontane sau nu, care iti aduc un plus de cunoastere. nu sunt mai fericita la finalul drumului meu astazi. si nici nu stiu inca ce inseamna sa fii. sunt, in schimb, mai linistita. si, incet incet, ma straduiesc sa ajung la un liman de unde sa pot vedea, mai clar, totul.

sâmbătă, 13 decembrie 2014

delicios

lucrez la o prezentare a unui ziar evreiesc din anii 30. intamplator, am dat peste acest mic fragment simpatic din rugaciunea de dimineata a iudaismului - of... ce minunate sunt textele religioase...poate odata in viata voi reusi sa ma adun sa scriu mai mult despre.
"Blessed are you, HaShem, our G-d, ruler of the universe who has not created me a woman."
nu va ingrijorati, exista si varianta feminina:
"Blessed are you, HaShem, our G-d, ruler of the universe who has created me according to his will."
feministe, stati totusi linistite! exista multe domenii ale vietii in care evreica are intaietate - sa nu dramatizam ci sa ne recream realitatile contextuale cu zambetul pe buze

miercuri, 10 decembrie 2014

noaptea

sunt momente in viata cand sunt foarte foarte trista si sunt momente cand pot respira, sunt si momente de maxima luciditate in care parca ma detasez de tot ce ma inconjoara si ma intreb disperata "ce fac?". uneori singuratatea e cumplit de inspaimantatoare, alteori ea vine ca o usurare. uneori iubesc lucruri care imi fac mult rau. uneori vreau ca cineva sa ma tina strans in brate, alteori nu vreau sa vad pe nimeni. se intampla sa fac rau, se intampla sa fac si bine. uneori mi-e foarte frica, alteori simt o pace desavarsita. merg de cele mai multe ori pe bajbaite, sunt uneori oameni foarte dragi pe care ii ranesc, sunt oameni dragi pe care ii bucur, nu am nici un reper. sunt extrem de partetica dar sunt si cumplit de cinica. nu ma pot lua niciodata o decizie usor, sunt instabila. stau la rascruci si alerg de pe un drum pe altul. nu pot evada, nici nu pot ramane. ce este binele? ce este raul? de ce rasare soarele? cum se simte luna? cine decide?

miercuri, 3 decembrie 2014

poezia din creier (1)

memoria mea e teribil de subiectiva. sunt unele lucruri pe care le uit imediat si altele care raman si ma bantuie. fiind sceptico-pesimista, in general chestiile pe care nu le uit sunt negative, nu neaparat cele care imi fac rau direct - de rau foarte greu reusesc sa ma feresc. (odata, vorbind de o greseala pe care o tot faceam si incercand sa ma scoata iar la lumina, prietena mea A, a spus: "am mai avut conversatia asta, tu parca esti autista. imagineaza-ti ca esti ca un om care an de an primeste acelasi cadou dar mereu e surprins de continutul acestuia". invat mai greu.)
printre cele pe care nu le pot scoate din memorie se gasesc si un numar considerabil de texte literare, multe intalnite in perioada mea de peregrinari contemporane. apar in cele mai neasteptate momente, nu ma lasa sa dorm sau ma fac sa le rostesc in fata unor audiente mai mici.
pentru ca imi sunt dragi, am vrut mereu sa le impart. acum incerc cat de cat sa le sistematizez aici.
primul text din cele ce urmeaza nu m-a lasat sa dorm ieri noapte, ma intrista
primul poet contemporan drag cu care incep e si cel mai surprinzator si cel care nu mai exista in "forma" in care i-am cunoscut textele. o voce unica, indreptata acum spre lucruri importante, pentru mine strict, un soi de dovada ca schimbarile pot fi, in viata, radicale.

Ştefan Baştovoi:

CEA CARE NU MAI ESTE FRUMOASĂ

Ea se apropie ca şi-nainte de mine
scoţîndu-mi cămaşa.
Ca şi-nainte-mi strecoară
mîna caldă în păr…
Simt sînii ei cum repiră
ca două boturi de capră în coasta mea
şi dinţii care-mi muşcă urechea.
O sărut
pentru că ea vrea acest lucru.
Îi scot rochiţa
pentru că asta o face fericită.
De mii de ori am făcut asta
doar ca s-o bucur pe ea.
De mii de ori imaginaţia îmi ajungea
ca să înlocuiesc picioarele ei strîmbe
cu alte picioare
iar trupul ei disproporţionat
îl modelam, transpirat şi nebun,
după canoanele grecilor antici.
Sărmana mea, iubita mea unică,
cum îi voi spune că nu mai este frumoasă
şi că şi-a pierdut de mult
orice putere asupra mea.

ELEFANTUL PROMIS

Ţi-am adus
elefantul promis.
Mănîncă iarbă coji de cartofi castraveţi
din cînd în cînd îi poţi da
cîte o portocală.
De dormit doarme în picioare
nu sforăie
şi nu tuşeşte prin somn.
Nu-ţi face griji,
despre aceste animale se spune
că-şi simt moartea
cu puţin înainte
şi pleacă.

Poezie de dragoste pentru poeţii contemporani

O, poeţi plini de păcate
Şi de neputinţe!,
credeţi-mă,
diferenţa dintre poeziile noastre
de dragoste şi adevărata dragoste
e ca diferenţa dintre Lazăr mort
şi Lazăr înviat.

mai multe texte aici

duminică, 30 noiembrie 2014

ca de ziua mea

muzica din inima

o bucurie

Recomand, cu toata inima, piesa N(aum) cu Oana Pellea si Cristina Casian. Se joaca la Metropolis.
Pe langa ca iubesc teribil de mult teatrul si ma simt mizerabil ca ajung acum atat de rar, recenta bucurie a intalnirii cu textele lui Gellu Naum a fost surprinzatoare si profetica. Nu as fi putut alege o piesa mai pe sufletul meu oricat m-as fi chinuit. Naum are o sensibilitate candida si singuratatea lui, uneori cinica, alteori plina de speranta, il face obligatoriu pentru o lectura atenta.
(Asa nu ma pricep sa scriu despre ce imi place :D - ma pierd in adjective :))
Sa-l lasam sa vorbeasca pe Gellu Naum zic:

    "Am uitat să spun că la capătul coridorului acela aflat la etajul cel mai de sus al unui bloc, pe Calea Mo­şilor colţ cu bulevardul Domniţei, aveam o odăiţă în care locuiam şi primeam uneori vizitele unor fiinţe cu mîini luminoase şi feţe străvezii, despre ele nu prea am să vorbesc, aş fi putut crede că am viziuni dacă n-ar fi lăsat urme palpabile, discutam împreună ore întregi, odată mi-au adus un sac de cartofi, de exem­plu, l-au răsturnat în mijlocul odăii, am mîncat multă vreme numai cartofi fierţi, fără sare, erau buni, dacă mă întreba cineva ce-i cu cartofii aceia răsturnaţi în mijlocul camerei spuneam, de exemplu, că mi i-a tri­mis un văr de la ţară, din judeţul Prahova, şi nu se mira nimeni.
     Pe atunci, mîncam de obicei vinete, vă rog să reţi­neţi amănuntul acesta, legume deloc recomandabile, aveam un balcon rotund cu un păianjen de sîrmă atîrnat în tavan, tăiam vinetele felii, le înşiram pe o sfoară, lîngă păianjen, ele se uscau, puneam apă la fiert, cît să cuprindă, pînă dădea în clocot, luam feliile de vinete uscate şi uşoare ca fulgul, le puneam în apă clocotită, le lăsam să mai fiarbă 10-l5 minute şi le mîncam fără sare, nu erau bune; tot în balconul acela îmi uscam frunzele pe care le fumam în pipă, încer­cam tot soiul de frunze, numai cele de gutui puteau fi utilizate în acest scop, deşi, chiar ele, aveau deza­vantajul că îmi lăsau în pipă un ulei negru şi dezagreabil, de aceea, pînă la urmă, căutam să-mi procur tutun.
     Dînd reţetele acestea, utile în anumite împrejurări, n-aş vrea să se creadă că eram sărac, deşi uneori nu posedam nici cămaşă pe mine, nu-mi stătea rău, şi nici tutun, ceea ce era mai neplăcut; eu n-am avut niciodată sentimentul sărăciei, nu mă interesau asemenea chestii ba chiar eram niţel cam snob pentru că unicul meu pahar, acela din care îmi beam apa de la chiuveta comună, era de baccarat, iar unica mea farfurie, aceea din care îmi mîncam vinetele sau cartofii, fără sare, vă rog să reţineţi amănuntul acesta nesemnificativ, purta pe dos marca celui mai fin porţelan englezesc.
     Pe coridorul acela mă cam pîndea o vîrstnica mireasă, o doamnă vieneză, de vreo patruzeci şi doi de ani, frumos oxigenată, uşa odăii sale se afla spre capătul coridorului, alături şi puţin pieziş faţă de uşa odăii mele, doamna locuia cu maică-sa, ale cărei gemete de veterană a suferinţei le auzeam ziua şi noaptea, poate exagerez cînd spun că mă pîndea, s-ar fi putut să fie vorba de simple coincidenţe, dar aproape în fiecare dimineaţă cînd mă duceam să cumpăr pîine sau vinete doamna aceea (se numea cam Gerda) ieşea din cameră, să mă întîmpine.
în mîna dreaptă ea ţinea oliţa, în mîna stingă un căţel de usturoi.
     „Vezi ce cuhată sînt?" spunea, de fiecare dată (ar fi vrut să spună curată dar graseia cumplit) „vezi ce cuhată sînt? Spăl pînă şi ustuhoiul cahe n-ah thebui spălat fiindcă stă acopehit de cojiţele lui, dah eu tot îl spăl."
     „Doamnă", spuneam, pe cînd ea vărsa oliţe cu lichide nocturne în chiuveta comună, „apreciez cum se cuvine acţiunea aceasta igienică, cu atît mai mult cu cît eu însumi nu aş putea spune că sînt prea curat deşi, în schimb, sînt pur", şi aşa mai departe, chestiuni de politeţe.
     într-o dimineaţă, după ce mi-a atras din nou atenţia asupra faptului că este extraordinar de curată, doamna Gerda a mai adăugat:
     „Să ştii că eu îţi sînt ca o sohă pe cahe poţi conta, deşi sînt supăhată pe dumneata penthu că te-am văzut iehi desculţ, pe sthadă, de ce umbli desculţ?"
     „Doamnă", i-am spus, „discuţiile acestea matinale, aici, pe coridor, mă înnobilează, de aceea am să vă explic: îmi dădusem sandalele la reparat."
     „Bine, bine", a spus ea, „dah tot iehi ai lăsat uşa deschisă, nu-i frumos".
     „Citeam o carte, doamnă, de unul Kierkegaard, dacă vreţi v-o împrumut şi dumneavoastră."
     „Mehsi", mi-a spus ea, „deocamdată citesc alt homan".
     Iar după ce a vărsat oliţa în chiuvetă şi a clătit demonstrativ usturoiul, doamna Gerda s-a întors spre mine şoptindu-mi ca pe o taină:
     „Am auzit că şi dumneata shii..."
     „Da, doamnă", i-am mărturisit, „scriu de mă rup."
     „Ce shii?" m-a întrebat ea, „şi de ce shii?"
     „E o infirmitate, doamnă, e din naştere, mă apucă, aşa", i-am spus. „Eu am sentimentele mele, îmi vine să şi plîng de cîte ori vorbesc despre asta, nu pot explica verbal, dacă mi-aţi împrumuta o clipă oliţa aş plînge în ea ca într-un lăcrimar şi poate că m-aţi înţelege..."
(Zenobia, Gellu Naum)

joi, 27 noiembrie 2014

...

Reciteam zilele trecute despre Rabbi Nachman (mai multe info despre aici) - o figura importanta a iudaismului - apartine unei ramuri ce poarta numele de hasidism si accentueaza emotia intalnirii cu divinul in detrimentul cunoasterii rationale a acestuia - adeptii Rabinului Nachman traiesc sentimentul religios cu bucurie - prin cantec si dans - cam ca aici
Rabbi Nachman a exercitat o influenta destul de importanta asupra scrierilor lui Martin Buber (care e clar mai cunoscut celor din afara studilor iudaice). Am scanat cateva chestii simpatice:







...

un citat din Tolstoi gasit intr-un ziar din anii 30: "Pentru ca cineva sa fie el singur fericit trebuie sa inceapa a nu mai trai numai pentru el, ci sa vietuiasca pentru fericirea altora, sa serveasca pe toti."
Am primit azi, de la Gabi, "In cautarea fericirii" a lui Bernard Russell. Nu am aprofundat pana acum. Sa vedem ce si cum, incepe simpatic.

...

primele zile sunt cele mai usoare, aproape frumoase. esti inca euforic, imaginile sunt de o claritate uimitoare, intinzi mana si poti simti fiecare curbura.
apoi incep fisurile, mai cu seama in preajma unor evenimente importante.
te suna o prietena - vrea sa-ti daruiasca bilete la teatru - tu nu ai cu cine merge
comanzi 35 de tarte cu fructe- nu mai ai cu cine sa le imparti
ca un saboln care te urmareste, singuratatea isi intinde antenele si te imbratiseaza lent, ca o moarte mai mica, o amara letargie.

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

13

jur că barbatul m-a facut sa zâmbesc
avea o geacă roz şi o palărie de marinar
era înalt, subţire, serios,
s-a aşezat la masa din stânga
a comandat o bere -
eu mă gândeam la Iulia
la poemul ei despre
durerea Rosettei
despărţită de robotul
topit
în Soare
ca durerea mea
cand
ai plecat
tu eşti salvarea şi blestemul meu
- fiecare lună de octombrie
de acum şi până în eternitate

vineri, 7 noiembrie 2014

marți, 4 noiembrie 2014

Doamna mea



cam asa

din cartierul Tei

3

ai luat cutitul in mainile tale
si ai impins
(un ultim gest de noblete)
eu repetam mecanic
acelasi scenariu
intre 2 intalniri reusite
o sinucidere lenta
ca larvele care distrug lemnul in timp
si acum e/ maine nu
am inteles ca
din acel punct totul va fi patetic
sau nu va fi

marți, 28 octombrie 2014

28

inca o dimineata intre multe altele
gurile deschise in asfalt lasa sa iasa
ca intr-un decor apocaliptic
caldura
pasesc apasat
si drept
intotdeauna cat mai aproape de cladiri
cat sa nu cad
sa nu ma pierd
nu privesc pe nimeni
nu este vreme

inainte de somn

nu ma pot disciplina sa scriu. gandurile se succed peste zi cu o viteza prea mare si nu reusesc sa le apuc si sa le indes in particica ce raspunde de eliminare terapeutica prin insiruirea unor litere pe ecranul calculatorului intr-o secventialitateeee .....  cum? habar nu am
2 confesiuni:
1. traiesc in ficare zi revelatia degradarii speciei umane - imi vine sa plang si sa urlu, sa-mi smulg parul din cap si sa fug in munti. am o empatie infinita pentru oamenii nebuni, anume pentru cei care merg pe strada si vorbesc cu ei insisi. nu sunt departe de asa mode de vie
2. am o imagine recurenta - pamantul de deschide si cad. se intampla in cele mai stranii momente, tot mai des, tot mai intens
mai mult altadata.

duminică, 26 octombrie 2014

ninge si ma simt

singura si dezorientata/ ca o maslina
intr-un cocktail- un proto-element decorativ, imperceptibil si in acelasi timp banal- ceea ce suna teribil de dubioso-non-poetic.
altfel dorm si incerc sa dau restart. 
brusc mi s-a facut dor tare de Bukowski. si el e printre cei ce au inteles.
iata: